Un gând despre “ATITUDINE

  1. ….”Spiritul Cantemirist”…..
    Nu doar noi ”Cantemiriștii” îl înțelegem, dar noi l-am simțit și trăit.
    Ca să-l definim trebuie să spunem că toți împărtășam păreri și idei filozofice, literare, etc, într-o reprezentare unitară, ne manifestam aproape la fel, eram solidari, aveam cam aceleași modele de spiritualitate, iar Interacțiunile dintre noi duceau la încrede, colaborare, evoluție.
    Procesul de devenire al ”Spiritului Cantemirist ” a fost permanent.
    Din generație în generație acesta a suferit, așa cum era normal, modificări.
    Pot doar să remarc faptul că actualul ”Spirit Cantemirist” (al anilor 2011, 2012, 2013) nu mai are nimic comun cu ”Spiritul Cantemirist” al anilor 1974-1977.
    Ca fost elev prezint omagii actualei conduceri a colegiului și corpului profesoral.
    Mulțumesc profesorilor mei din anii 1973-1977 cu care am avut onoarea să studiez.

    În fața lor mă înclin astăzi, aici, cu umilință, iubire și veșnică recunoștiință !
    Catalin – Dan Puicea,
    Dr. Tr. Severin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s